Categorii
Practică Progres

Progres stagii practică – luna noiembrie 2021

Activitatea de practică din cadrul proiectului ”Orientare profesională și stagii de practică în domeniul construcțiilor pentru elevii din regiunea Centru” a continuat și în luna noiembrie pe șantierele de lucru MARINEX SRL.

Astfel, în luna noiembrie, au fost organizate 5 zile de practică la care au luat parte un număr de 2 grupe, cuprinzând 10 elevi. Aceștia au avut ocazia să învețe de la muncitorii experimentați ai companiei și să își pună cunoștințele în practică sub supravegherea tutorilor de practică, a expertului stagii practică și a cadrelor didactice supervizoare. În fiecare zi de practică, aceștia au primit pachete cu hrană caldă la prânz.

Îi așteptăm cu drag și luna următoare pe șantierele companiei pentru a descoperi noi taine din domeniul construcțiilor